Strainul – Valentin Popovici

domnul-isus-bate-la-usa-ta_
E noapte rece; vantul bate cu suieratul lui prelung,
si din ecouri departate, atatea ganduri ma ajung.
Ce bine e sa fiu acasa, sa stiu ca am destul castig
Sa nu ma chinuie nici foamea, nici sa nu rabd pe drum de frig.

Ce bun a fost cu mine Domnul, ca nu stiu cum sa-I multumesc,
Cum L-as primi sa stiu ca vine, sa-mi fie oaspete ceresc.
Si-n jocul straniu de lumina, al flacarilor din cuptor,
Pe gene-mi cade toropeala, si adormii asa de usor…

Deodata o bataie-n poarta… tresar… e cineva pe drum!
Ma uit la ora: E tarzie! Numai talharii umbla-acum!
Rasuna iarasi o bataie, si inca alte doua-trei.
Si strig atunci: „Cine-i acolo? E cam tarziu acum, ce vrei?”

Si glasul de-afara-mi spune: „Vin dintr-un loc indepartat;
Umblat-am cale lunga astazi; sunt obosit si s-a-nnoptat.
N-ai vrea caldura dinlauntru s-o-mparti cu mine pan la zi?
Ți-as multumi cum stiu mai bine, si-n rugaciuni te-oi pomeni.

Primeste-ma doar pana maine ca am nainte un drum lung
N-ai vrea din coltul tau de paine, sa-mi dai si foamea sa-mi alung?”
Ma strecurai langa fereastra, sa-l vad prin geamul aburit;
Era urat si plin de zdrente, parea murdar si obosit.

„Nu cer decat un colt de paine, uscat de este, sa mi-l dai;
Si dorm si jos pe-o rogojina, doar mila rogu-te sa ai!”
Ganditu-m-am o clipa lunga, si i-am strigat apoi rastit:
„Straine, du-te mai departe, aici nu-i han de gazduit!

Ce n-ai gandit mai dinainte unde-ai sa dormi, ce-ai sa mananci?
E prea tarziu sa-mi bati la poarta, e prea tarziu sa mi te plangi!”
I-am auzit cum pasii afara, incet, incet s-au departat…
Pana ce-n liniste doar vantul, a mai ramas stapan pe sat.

Si, multumit, in patul moale am adormit apoi curand
Dar am avut in neagra noapte un vis ce nu-l mai uit nicicand.
Parca dintr-un nor de lumina, Domnul Isus se cobora,
si-n casa mea venea sa-mi spuna, ce nimeni altul nu stia.

Credeam ca-mi va vorbi de bine; va lauda tot ce-am muncit….
Dar S-a apropiat de mine si trist cu lacrimi mi-a grait:
„Prietene, am vrut azi noapte sa innoptez in casa ta;
Din painea ta, am vrut la cina sa iau un colt, ca partea Mea.

Dar mi-ai raspuns ca pentru Mine, tu n-ai nici paine si nici pat,
si M-ai lasat in frig afara, sa plec flamand si intristat.
Casuta ta nu era mica sa-ncap si eu sa dorm in ea;
De ce nu vrei sa ai la masa, un ostenit in casa ta?”

Si m-a privit cu ochii umezi pana cand norul s-a luat…
si-am inteles ca El fusese, pribeagul ce L-am alungat.
Trezit din somn, de-nfiorare, am alergat afara-n frig…
si-am inceput in gura mare, strainul inapoi sa-l strig.

Dar vai, demult plecase omul in intunerecul pustiu…
Doar vantul imi striga din ramuri,
ca ma trezisem prea tarziu:
E prea tarziuuuu! E prea tarziuuuu!

Amin!

Recita: Paul Farcas

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s