Politia britanica, avertisment pentru crestini dupa atacul comis intr-o biserica din Franta

FRANCE-ATTACK-CHURCH-HOSTAGE
Poliţia britanică a emis un avertisment pentru comunităţile de creştini după atacul de marţi, 26 iulie, dintr-o biserică catolică din Franţa. Un preot de 86 de ani a murit după ce doi atacatori simpatizanţi ISIS i-au tăiat gâtul.

Nu există informaţii concrete cu privire la posibile atacuri similare în Marea Britanie, iar conducerea Poliţiei afirmă că nu există motive de teamă pentru comunităţile de credincioşi, însă a fost emis totuşi un avertisment, informează Sky News.
2
Nu există informaţii specifice cu privire la atacuri împotriva comunităţii de creştini din Marea Britanie. Totuşi, aşa cum am văzut, Statul Islamic şi alte grupări teroriste au tranformat în ţinte comunităţile de creştini, de evrei şi alte grupuri de credincioşi din Occident. După recentele evenimente din Franţa, reiterăm avertismentul nostru de securitate pentru lăcaşele de cult creştine. Cu această ocazie, le reamintim să-şi revizuiască măsurile de securitate, ca un mijloc de precauţie„, a declarat Neil Basu, unul dintre liderii poliţiei.

După atacul de la biserica din Franţa, mai mulţi lideri religioşi din Marea Britanie, inclusiv ai comunităţii musulmane, au transmis mesaje de solidaritate. Unul dintre mesaje a fost transmis de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby. „Răul îi atacă pe cei slabi, reneagă adevărul şi dragostea, este învins prin Isus Cristos. Rugaţi-vă pentru Franţa, pentru victime, pentru comunităţile lor„, a transmis liderul Bisericii Anglicane.

Sursa: stiripesurse.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s